Dr. MIchael Salla și Peter Moon despre Secretul din Bucegi

1 year ago
1.62K

Dr. MIchael Salla și Peter Moon despre Structura Extraterestra din Bucegi si cărtile lui Radu Cinamar.

Biblioteca Extraterestră Descoperită în Romania, Tinută Secretă din 2003.

PANOUL DE COMANDĂ AL LUMII
”Singurul aspect pe care mi-l putea dezvălui era că cele trei tunele se îndreaptă pe mii de kilometri în trei zone diferite ale planetei.
Tunelul din stânga are celălalt punct de legătură în Egipt, într-un ansamblu secret şi încă nedescoperit care se află sub nisip, între Sfinx şi Marea Piramidă de pe platoul Gizeh, lângă Cairo.
Tunelul din dreapta are corespondenţă cu o structură care de asemenea se află în interiorul unui munte din Podişul Tibet. Aceasta este însă mai mică decât cea din munţii noştrii şi nu atât de complexă. Din acest al doilea tunel există ramificaţii secundare care conduc într-o zonă din subsolul Buzăului, aproape de curbura Carpaţilor, iar o alta se îndreaptă spre şi face conexiunea cu structura din subsolul Irakului, lângă Bagdad. De la aceasta, în continuare, mai există o ramificaţie până în subsolul podişului Gobi din Mongolia.
Al treilea tunel, care era plasat central în Sala Proiecţiilor, face obiectul - aşa după
cum mi-a spus Cezar - unui secret la nivel mondial, asupra căruia SUA dorea garanţii foarte ferme.”

Extras din :
”Viitor cu cap de mort” de Radu Cinamar.

MASONII AU DEZVALUIT CE ESTE ASCUNS IN MUNTII BUCEGI: "EXISTA UN TABLOU DE COMANDA URIAS”!
”Marele mason Massini a aruncat o informație bombă în 2003. El susține că are informații și documente ultrasecrete care provin de la Statul Major al Pentagonului, referitor la un loc din România. El spune că grupul Bilderberg are reprezentanți în cele mai importante organisme economice, politice și militare din SUA.
Dincolo de aceste grupări există formațiuni de elită care monitorizează viața științifică și tehnologia de pe întreaga planetă.
Tot ceea ce este important sau se descoperă este adus la cunoștința celor din elita mondială. Aceasta a fost și cazul observațiilor secrete în ceea ce privește teritoriul României.
Pentagonul are mai multe programe militare și de spionaj geodezic, folosind mai mulți sateliți geostaționari de înaltă tehnologie.
Unul dintre aceștia, care se bazează pe tehnologia bionică și pe cea a undelor de formă, a reperat în 2002 o structură aparte într-o anumită zonă a munților Bucegi. În primul rând, spațiul gol identificat în interiorul muntelui, nu comunică cu exteriorul ci începe direct din interiorul muntelui, la o anumită distanță de panta acestuia.
În al doilea rând, are forma unui tunel regulat care cotește brusc spre centrul muntelui, într-un unghi de 26 de grade. Traseul tunelului este perfect plan. Cel de al treilea element a pus pe gânduri pe cei de la Pentagon.Scanarea din satelit a muntelui a evidențiat două blocaje majore ale structuri din interiorul solid de piatră care mărgineau începutul tunelului și sfârșitul acestuia și respingeau orice tip de sondare sau analiză, ca și cum ar fi protejat ceva în acel loc.
Erau baraje energetice artificiale. Primul era plan, drept ca un zid, care bloca accesul în tunel. Al doilea era masiv, ca o cupolă sau o semisferă, care se află la capătul opus al tunelului, aproape de centrul muntelui. Massini afirmă că acolo se află ceva deosebit de important.
Ansamblul tunel-hemisferă se află într-un plan paralel cu solul, iar barajul hemisferic se află într-un plan paralel cu solul, iar barajul hemisferic se află pe verticala ce corespunde stâncilor de pe creasta numită Babele. După tabloul de comandă există un pătrat mare cu latura de trei metri pe care se află o amorfă.
Conținutul ei reprezintă unul dintre punctele forte ale descoperirii. Aceasta este ceea ce venerabilul Massini își dorea pentru el și pentru elita masonilor. Amorfa conține un praf alb foarte fin. Cercetătorii americani au rămas consternați când au constatat că substanța are o structură cristalină necunoscută a aurului monoatomic care este foarte dificil de obținut mai ales în formula de puritate foarte mare. Pulberea de aur în starea ei pură stimulează foarte mult anumite fluxuri și schimburi energetice la nivel celular și neuronal. Adică provoacă un proces accelerat de întinerire.
Teoretic, un om poate să trăiască în același corp fizic mai multe mii de ani cu condiția să consume la anumite intervale de timp, bine determinate și în anumite cantități, pulbere de aur monoatomic. Așa se explică longevitatea anumitor personalități și intențiile ascunse ale masonilor.
După această descoperire americanii au venit la București și au interzis autorităților române să dea publicității aceste informații.
Discuțiile dintre oficialii americani și partea română s-au făcut cu ușile închise și fără translator. Discuțiile au fost foarte violente, încât diplomații strigau unii la alții, proferând amenințări și represalii economice. Celelalte state ale lumii nu cunoșteau nimic din această problemă, iar americanii știau bine că oricând o altă țară puternică s-ar fi coalizat cu România.
Declarația ar fi cuprins principalele date ale descoperirii din munții Bucegi, punând la dispoziția întregii lumi dovezi, fotografii și alte elemente esențiale pentru clarificare. Ar fi fost invitați cei mai mari oameni de știință pentru cercetări. Dar cel mai important aspect l-ar fi constituit dezvăluirea despre trecutul extrem de îndepărtat al omenirii și despre istoria reală carea fost aproape complet contrafăcută. Americanii au reacționat vehement pentru că această declarație ar fi spulberat într-o clipă influența lor planetară și poate ar fi aruncat în haos economia și ordinea mondială.

Acesta a fost principalul motiv invocat de americani. România a primit un mesaj de la Papa care solicita o cumpătare înainte dea face acest pas fundamental pentru omenire. Papa a transmis chiar că va pune la dispoziția statului român anumite documente străvechi, din arhiva secretă a Vaticanului. Au făcut intervenție masonii la Vatican? Ideea a fost, după aceste dezbateri îndelungate, ca aceste dovezi să fie făcute publice gradual, să nu fie panică și haos. ”

UN MASON BĂTRÂN DEZVĂLUIE - TUNELURILE DIN BUCEGI DUC CĂTRE PANOUL DE SIGURANȚE AL LUMII :
"Geoffrey Popescu, un mason de origine română de rangul 33 din Marea Lojă Reunită a Scoției și Irlandei „Walt Disney” dezvăluie adevărurile care ne neliniștesc despre zona Bucegilor.
De mult cunoscută de către fenomenologi și de către oamenii locului ca o zonă de confluență a unor energii tulburătoare, platoul Bucegilor a reprezentat un loc de temută venerare.
În anul 2006, Geoffrey Popescu, aflat pe patul de moarte într-un spital ultrasecret care servește numai elitele lumii, a început să dicteze unui biograf toate secretele pe care lumea trebuie să le afle.
Printre acestea a fost și adevărul despre tunelurile din Bucegi, o rețea de galerii secrete care se pare că duc către un panou de siguranță pentru energiile ezoterice ale lumii.
„Mi-a explicat, și trebuie să înțelegeți că risc viața dezvăluind asta, că masonii de mult stăpânesc anumite energii telurice despre care știința abia începe să afle. Este vorba despre energii care pot schimba bine în rău, vremea bună în vremea rea, sănătate în boală și așa mai departe.
Fiecare corp are energia sa, inclusiv corpul uman, energie care rezonează și se vede une ori sub forma chakrelor. Ei bine și Pământul are astfel de energii, la o scară mult mai mare.”
Se pare că astfel de energii sunt bine canalizate de masoni prin tot felul de conducte naturale sau artificiale, de exemplu proiectul HAARP. Pentru a preveni scurtcircuitarea conductelor energetice civilizațiile avansate care se știe că au locuit pe Pământ cu mult înaintea oamenilor au construit un panou de siguranțe. Nu ca cele cu care sunt obișnuiți oamenii, ci sub forma unei rețele de filoane de cristale și monoliți de quartz interschimbabili.
„Dacii au fost un popor care au știut să folosească aceste energii. Avem dovezi directe, arheologice. Însă ei nu erau racordați la panoul de siguranțe al lumii fiindcă nu au solicitat niciodată branșarea. Practic dacii ‘furau’ energii ezoterice.” spune biograful masonului decedat."

Sursa video:
Canalul YouTube Sephiroth
https://youtu.be/p-bX39PSy-Y

Leonard Cheșca
06 ianuarie 2023

Alte asemenea informații super interesante sau despre programele spațiale secrete găsiți pe canalul de youtube al dr. Michael Salla
https://www.youtube.com/channel/UCQU_sVZ6eDtX6L5fUGsgV6g
Puteți viziona acest video în varianta originală:
https://www.youtube.com/watch?v=sPI0m-ac-x0

Surse text :
1: Viitor Cu Cap De Mort - Radu Cinamar
2: http://www.efemeride.ro/masonii-au-dezvaluit-ce-este-ascuns-in-muntii-bucegi-exista-un-tablou-de-comanda-urias
3: http://cotidianzilnic.ro/2015/07/un-mason-batran-dezvaluie-tunelurile-din-bucegi-duc-catre-panoul-de-sigurante-al-lumii/

Vedeți și :
Ziua dezvăluirii Secretului din Bucegi se apropie !
https://www.facebook.com/dranoel.chesca/posts/pfbid02sAesPUpcqYWXZDmPwxhupyr96ExE4ts3h5mAjyBdundFrNYSKuwNkdfPnRsrhvdwl?

“Accidentul” din Bucegi
https://www.facebook.com/photo/?fbid=10205663773702081&set=a.10200816415321151&

Munti Bucegi România
O vizită ciudată de la cei mai puternici membri Bilderberg
In mai 2003, Cezar a primit vizita unui personaj
foarte important. Cererea de întâlnire a venit prin SRI, in urma unei interventii guvernamentale. Omul era străin, dar vorbea foarte bine limba română. El a avut, de asemenea, o anumită familiaritate cu tara.
SRI -a informat că este un membru de rang înalt al unei puternice Lodge masonice din Italia, el a fost un nobil, şi că a avut o mare influentă economică în România.
Continuă
https://gloria.tv/article/EV2F7DNfbdkr2QuKUrtqwbhEg

“Cardines Mundi”, o zonă considerată SACRĂ încă de pe vremea lui Burebista, declarată strict secretă de Ceauşescu, a fost cercetată şi se pare cumpărată de israelieni.
https://www.facebook.com/leonard.chesca/posts/pfbid0Jhytguqz78CzgjKjLNtUrKrr1RzBUedrXPdaQbKTkTQPd51w8SficsCytr4KsDcsl?

Vă prezentăm mai jos filmuleţul care explică despre ce este vorba, în detalii.
https://www.facebook.com/leonard.chesca/posts/pfbid0a76qq6RnUYwtS2JXjvnsdpNpvxGkPZDgN6FTQmHZV3fxsAqfqsucA6gRThgWksjHl?

Ce S-a Descoperit In Tunelul Secret de sub Muntii Bucegi
https://youtu.be/x27O9FYnmX0

Loading 1 comment...